Raport comparativ

Verdictul în cifre

Toate cifrele sunt calculate pe loc, cu aceleași module ca harta, pe datele din surse. „Înainte” e situația de azi; „după” e scenariul implicit: prag durabil de 5.000–7.000 de locuitori, maximum 30 de minute până la reședință, comasare forțată cu limita de 45 de minute, praguri legale pe rang.

Harta, pe scurt: cum arată și ce îmbunătățește

Patru straturi, unul peste altul, plus satele. Se văd toate în hartă: regiune, județ, zonă metropolitană sau district, comună — din două-trei clicuri.

Diagnosticul: ce arată banii

Fragmentarea nu e o chestiune de hartă, ci de buget. Testul e cel din legea Republicii Moldova: cât din veniturile proprii ale unei unități se duce pe propriul aparat administrativ. Pragul moldovenesc e 30%. Mai jos, testul aplicat execuției bugetare din 2025 a fiecărei primării din România — capitolele „Autorități executive” și „Alte servicii publice generale”, raportate la veniturile proprii (fără sume defalcate din TVA, subvenții și fonduri europene).

Modelul propus: trei niveluri și un ghișeu

Reorganizarea nu are sens dacă mută doar liniile de pe hartă. Modelul de mai jos schimbă cine face ce, și e construit pe o singură idee: cetățeanul are de-a face cu un singur ghișeu, iar statul se descurcă pe dinăuntru.

Două organizări, aceeași hartă

Modelul desparte două lucruri pe care legea de azi le amestecă. Organizarea administrativă spune cine e ales, cine are buget și cine răspunde: comuna și regiunea. Organizarea funcțională spune pe ce teritoriu se dă un serviciu sau se cheltuie un fond: satul, microregiunea, districtul. Cele două nu se calcă: fiecare treaptă funcțională e făcută din trepte administrative întregi, așa că o comună are o singură adresă pe toată scara.

Ce rol mai are județul

Județul nu dispare. Pierde aparatul și păstrează tot ce ține de identitate și de orientare:

• Limită și nume. Adresa, indicativul, numărul de înmatriculare, apartenența — nimic nu se schimbă pentru om.
• Circumscripție electorală. În județ se aleg consilierii regionali, după populație, și tot el rămâne circumscripția pentru Parlament.
• Cadrul districtelor. Niciun district nu trece peste limita de județ; tribunalul rămâne instanța județului, peste judecătoriile districtelor.
• Unitate statistică. Seriile de date și clasificarea europeană (NUTS 3) rămân neîntrerupte.
• Oficiul județean unic, în fosta reședință: reprezentanța tuturor instituțiilor regionale, într-un singur loc.
• Puntea constituțională. Până la revizuire, consilierii regionali aleși în județ formează de drept consiliul lui, iar prefectul rămâne numit pe județ.

Ce nu mai are: consiliu cu aparat propriu, președinte ales separat, buget propriu și instituții subordonate. Acestea trec la regiune și la district.

Cele cinci paliere

Consiliile județene dispar fără gol administrativ: atribuțiile lor se împart între district (serviciile de proximitate și infrastructura din zonă) și regiune (ce ține de scară mare). Districtul nu are aparat propriu mare: el contractează, coordonează și împarte costul între primăriile membre, cu votul ponderat al consiliului de primari.

Metropola București: e posibil?

Da, și e singura regiune care se poate face fără hartă nouă: regiunea de dezvoltare București–Ilfov există din 1998 și e deja unitatea statistică NUTS 2. Ilfovul e, funcțional, periferia Capitalei — navetism aproape integral spre București, fără spital județean comparabil și fără universitate proprie. Varianta curată juridic e regiunea București–Ilfov ca unitate administrativă unică, cu consiliu ales, în care comunele și orașele din Ilfov rămân unități de bază cu primar și consiliu, dar nu mai au deasupra un consiliu județean separat. Precedentul european e Marea Londră. Costul politic e real: Consiliul Județean Ilfov dispare, iar Metropola ajunge la 2,26 milioane de locuitori și un PIB pe locuitor de peste trei ori media celorlalte regiuni — de aceea echilibrarea financiară între regiuni devine obligatorie, nu opțională.

Proiectul nu redesenează regiunile. Harta regională propusă e cea existentă; stratul „Regiuni — explorare” de pe hartă e doar un instrument de comparație, pentru cine vrea să vadă ce ar însemna alte desene (8, 12 sau 16 regiuni) — nu face parte din propunere.

Guvernanța: două voturi, trei mese

Ideea, într-o propoziție: cetățeanul votează de două ori — primarul și consiliul local, apoi consiliul regional — iar între ele nu mai e nimic de ales. Consiliul județean devine consiliu regional, cu consilieri votați în fiecare județ, după populație. Districtul, la mijloc, nu are alegeri: îl conduc primarii deja aleși, neplătiți pentru asta.

Cele trei mese

Șapte reguli care o fac să funcționeze singură

1. La district, politicul nu e plătit; execuția e profesionistă. Primarii hotărăsc direcția, fără indemnizație; directorul de district și administratorul regional răspund de rezultat, cu contract și indicatori publici. Așa dispare motivul pentru care se înmulțesc funcțiile.
2. Niciun mandat în plus. Consiliul regional ia locul celor 41 de consilii județene, cu de câteva ori mai puțini consilieri; districtul nu adaugă niciunul. Dacă un primar își pierde mandatul, își pierde automat și locul din district.
3. Greutate după populație, protecție prin dublă majoritate. Votul ponderat respectă oamenii; a doua cheie respectă comunele mici. Nimeni nu are veto, nimeni nu decide singur.
4. Județul rămâne circumscripție. Fiecare județ își alege consilierii regionali, în număr proporțional cu populația — nicio regiune nu e condusă doar de orașul ei mare.
5. Bani pe cotă, nu pe negociere. Districtul nu are impozite proprii: trăiește din cotizația comunelor membre, proporțională cu populația, și din fondurile pe care le atrage. Cotizația se fixează o dată pe mandat, ca să nu se renegocieze anual.
6. Totul la vedere. Hotărârile, contractele și execuția bugetară se publică în format deschis în ziua adoptării; legalitatea se verifică automat, iar serviciul juridic al prefecturii se uită doar la anomalii. Opacitatea e singurul lucru care costă.
7. Plafon de cost și clauză de ieșire. Aparatul tehnic al districtului are plafon în lei pe locuitor; o comună poate cere mutarea în districtul vecin o dată pe perioadă de programare europeană (șapte ani), cu votul consiliului local și acordul districtului primitor — competiție între districte, nu captivitate. Nu mai des: strategia de dezvoltare locală se aprobă pe un teritoriu fix.

Pachetul legislativ

Legile nu sunt aici constrângeri, ci lista de lucru: modelul se scrie întâi, iar legea se potrivește după el. Mecanismul de pornire există deja — asociațiile de dezvoltare intercomunitară din Codul administrativ (art. 89–91) sunt conduse de o adunare generală a reprezentanților unităților membre și de un consiliu director, adică exact structura de mai sus. Ce se modifică:

• Codul administrativ: asocierea în district devine obligatorie și cu teritoriu fix; votul devine ponderat cu populația; districtul preia atribuțiile consiliului județean (art. 173); scara consilierilor locali se dublează (art. 112); pragul minorităților se mută la nivelul localității (art. 94).
• Legea 351/2001: pragurile de rang și definiția zonei metropolitane se rescriu pe districte; Legea 2/1968: noua împărțire pe comune.
• Legea 315/2004: regiunea de dezvoltare capătă consiliu ales și atribuții administrative.
• Constituția (art. 3, 122, 123): consiliul județean dispare, prefectul devine regional. E singura piesă care cere revizuire; până atunci, modelul poate porni cu consiliile județene reduse la rolul de oficiu, prin transfer de atribuții.

Riscul principal al modelului e supraîncărcarea primarilor: trei mese înseamnă timp. De aceea adunările se întrunesc trimestrial, iar între ședințe lucrează consiliul director și executivul profesionist — primarul hotărăște, nu administrează districtul. Întâlnirea lunară e alta: cea de lucru, dintre biroul de proiecte al districtului și fiecare primărie.

O singură zonare

Azi, aceeași comună ține de alt oraș pentru fiecare lucru: de o judecătorie, de un grup de acțiune locală, de o asociație de apă, de alta de deșeuri, de o zonă metropolitană, de un spital, de un birou fiscal. Hărțile nu se suprapun și nimeni nu le știe pe toate. Propunerea e ca districtul să fie o singură hartă pentru toate — și nu una nouă, ci una pe care oamenii o folosesc deja.

Desenul de pornire e circumscripția judecătoriei. E singura împărțire sub județ fixată oficial, localitate cu localitate, și folosită de mai multe instituții deodată: instanța, parchetul și birourile notariale — un notar lucrează în circumscripția judecătoriei în care își are sediul, iar numărul de posturi se stabilește pe aceeași circumscripție. Cine a făcut o succesiune știe deja de ce oraș ține.

Un singur ghișeu: actele de identitate și mașina

Cartea de identitate, pașaportul, permisul de conducere și numerele de înmatriculare țin toate de Ministerul Afacerilor Interne — dar omul le face în trei locuri, la trei cozi, cu trei rânduri de poze și amprente:

În model, prefectura de județ dispare, deci cele două servicii de la prefect rămân oricum fără gazdă. Gazda firească e districtul: un ghișeu de documente în fiecare district, cu o singură preluare a pozei, a amprentelor și a semnăturii, folosită pentru toate cele patru documente. Din 42 de puncte pe țară pentru pașapoarte și tot atâtea pentru permise, se ajunge la câte unul în fiecare district. Tot ce nu cere prezența omului — plata, programarea, dosarul — se face online; ghișeul rămâne pentru biometrie și pentru cei care nu lucrează pe internet.

Ghișeul districtului, pe cele opt evenimente de viață

Ghișeul nu se organizează pe instituții, ci pe ce i se întâmplă omului. Măsura europeană e evenimentul de viață: Comisia Europeană evaluează administrația fiecărui stat pe opt astfel de evenimente, urmărind tot drumul omului, de la informare la rezultat, peste toate instituțiile implicate. Sunt aceleași opt pe care se punctează România în clasamentul european.

Trei liste poartă același nume și nu trebuie amestecate. Cele opt evenimente de mai sus sunt ale evaluării europene a guvernării electronice (din 2020 s-a adăugat al nouălea, sănătatea). Regulamentul (UE) 2018/1724 al portalului digital unic are șapte evenimente și 21 de proceduri care trebuie să se poată face integral online. România și-a propus, în politica de e-guvernare din 2021, 36 de evenimente de viață. Ghișeul districtului se organizează pe cele opt, fiindcă pe ele se măsoară rezultatul; lista de 36 spune ce servicii intră sub fiecare.

Ce se schimbă în lege: serviciile de pașapoarte și de permise trec de la prefect la ghișeul districtului (OG 83/2001); evidența persoanelor trece de la consiliul local la același ghișeu (OG 84/2001); datele biometrice se preiau o singură dată, cu acordul omului, pentru toate documentele. Regulile europene pentru cartea de identitate și pentru pașaport cer personal calificat la preluarea datelor biometrice, nu un anumit fel de ghișeu.

Pachetul districtului: ce are deja fiecare

Sursa circumscripțiilor: paginile „Circumscripții” ale judecătoriilor de pe portalul instanțelor (Hotărârea 102/2021); competența teritorială a notarilor: Legea 36/1995. Lista oficială e pe sate; aici e urcată la UAT, cu votul majorității satelor lui. Evenimentele de viață: evaluarea europeană a guvernării electronice (eGovernment Benchmark, Comisia Europeană).

Districtul și fondurile europene

Ideea: fiecare district are un grup de acțiune locală, legat de regiune, care face proiecte, se vede lunar cu primăriile și îi consiliază pe primari. E ideea corectă — dar patru detalii ale ei nu se potrivesc cu regulile europene așa cum sunt formulate, și se corectează mai jos.

Districtul nu e un mamut: poli mici de dezvoltare

Dacă tot districtul ar avea un singur grup de acțiune locală, orașul mare ar aduna tot — iar Sibiul nu are cum să ridice Tălmaciul sau Ocna Sibiului mai bine decât ar face-o ele singure. De aceea districtul e doar cadrul: în interiorul lui, fiecare oraș e un pol, cu comunele care ajung cel mai repede la el. Polul și comunele lui formează o microregiune, iar microregiunea are grupul ei de acțiune locală, strategia ei și banii ei. Trei reguli:

1. Un district, unul sau mai multe grupuri — niciodată un grup în două districte.
2. Fiecare grup are un oraș ca pol. Orașul mic e ținta investiției, nu anexa municipiului.
3. Fiecare grup stă în pragurile LEADER, socotite pe locuitorii eligibili: polul care nu strânge 10.000 se unește cu polul vecin din același district; grupul care trece de 150.000 se împarte, iar cea mai mare localitate a lui devine al doilea pol.

Districtul rural, cu statutul zonei metropolitane

Grupul de acțiune locală aduce bani mici. Banii mari — drumuri, școli, mobilitate, servicii — vin azi doar spre orașe, fiindcă doar ele au o formă recunoscută: zona metropolitană. Districtul din jurul unui oraș mic nu are niciuna. Propunerea: districtul rural primește același statut ca zona metropolitană și, cu el, aceleași uși.

Niciun district nu rămâne sub 25.000 de locuitori. Cel prea mic nu e înghițit de vecin: își păstrează orașul ca pol și primește, de la districtul vecin mai mare, comuna care ajunge cel mai repede la el. Doar dacă nimeni nu are de unde da se unește cu vecinul. Pentru comunele mutate astfel, circumscripția judecătoriei se corectează după district.

Regulile europene de azi permit deja asta: fondul regional finanțează dezvoltarea integrată „în alte zone decât cele urbane” prin aceleași trei instrumente teritoriale ca la orașe (Regulamentul (UE) 2021/1058, art. 3, și Regulamentul (UE) 2021/1060, art. 28). Ce lipsește e forma românească a beneficiarului; districtul o dă.

Se pot schimba în timp

Treptele administrative sunt făcute să dureze. Cele funcționale sunt făcute să se poată mișca, fără lege nouă de fiecare dată:

1. Statutul urmează polul. Când orașul unui district rural devine municipiu, districtul devine zonă metropolitană, de drept.
2. Limitele se revizuiesc o dată pe perioadă de programare, la șapte ani, cu aceleași criterii. Între revizii harta e fixă, ca strategiile și banii să aibă pe ce sta.
3. Microregiunile se pot uni sau despărți la aceeași revizie, cât rămân în pragurile LEADER și în districtul lor.
4. O comună poate cere alt district, cu votul consiliului local și acordul celui care o primește.
5. Comuna și regiunea nu se mișcă odată cu ele: se schimbă doar felul în care sunt grupate comunele, nu comunele.

Cum sunt împărțite GAL-urile azi

• 246 de grupuri de acțiune locală finanțate în 2023–2027: 209 cu strategii din două fonduri (agricol și social) și 37 doar din fondul agricol; circa 425 de milioane de euro din FEADR și 150 de milioane din FSE+.
• Se formează de jos în sus, prin asociere liberă: nu urmează nicio limită administrativă, trec peste județe, iar o comună poate rămâne în afara oricărui grup.
• Teritoriul eligibil: 10.000–150.000 de locuitori, comune și orașe mici de cel mult 20.000 de locuitori; un UAT stă într-un singur grup.
• Sunt parteneriate public–private: primării, firme, fermieri, asociații. Niciun grup de interese nu poate controla decizia.
• Le selectează Ministerul Agriculturii și le plătește AFIR. Agențiile de dezvoltare regională nu au nicio legătură cu ele: ele gestionează programele regionale, din alt fond.
• Finanțează proiecte mici. Drumurile, apa și canalizarea nu se fac din LEADER.

Ce se potrivește și ce se corectează

Ce se pregătește pentru 2028–2034

Regulile de mai sus sunt ale perioadei care se încheie. Cele care vin schimbă jocul, iar harta trebuie să fie gata pentru ele:

• Un singur plan pe țară, „național și regional de parteneriat”, în locul celor 14 programe de azi: coeziunea, agricultura și dezvoltarea rurală în același document, cu capitole regionale. România îl depune în a doua jumătate a lui 2027; se vorbește de peste 60 de miliarde de euro nerambursabili.
• Bani pe rezultate: plățile se fac pe jaloane și ținte atinse, nu pe facturi decontate. Cine nu are indicatori măsurați de la început nu are cum să dovedească ținta.
• LEADER rămâne obligatoriu, dar fără bani rezervați. Minimul de 5% dispare din propunerea Comisiei. În schimb apare o țintă rurală de 10% din fiecare plan; Parlamentul European cere un minim distinct pentru LEADER, iar Consiliul și-a fixat doar un mandat parțial. Locul grupurilor de acțiune locală se hotărăște deci în fiecare țară.
• Proiecte mici, pe sume fixe: până la 20.000 de euro ca sumă forfetară și până la 100.000 pentru firme mici, cu costurile de funcționare ale grupului plătite simplificat.
• Strategii teritoriale integrate, în care grupul de acțiune locală lucrează alături de investițiile mari ale aceluiași teritoriu, sub un singur cadru.

Concluzia e simplă: câștigă teritoriile care vin cu strategia făcută, cu indicatorii măsurați și cu cine semnează deja stabilit. Districtul e exact asta.

Formele de asociere: care pentru ce

Pachetul recomandat, pe fiecare district: districtul ca asociere unică a primăriilor — zonă metropolitană unde orașul e municipiu; câte un grup de acțiune locală în fiecare microregiune; o singură strategie teritorială integrată, care le leagă; aparatul tehnic pus la comun. Patru piese, un singur teritoriu, o singură hartă.

Calendarul care contează: strategiile districtelor trebuie să existe înainte ca planul național să plece la Bruxelles, adică până la mijlocul lui 2027. Un district care apare după aceea așteaptă șapte ani.

Ce face biroul de proiecte, lună de lună

1. Întâlnirea lunară cu fiecare primărie: ce apeluri se deschid, ce proiecte sunt în lucru, ce indicatori au rămas în urmă.
2. Portofoliu comun: un singur studiu de fezabilitate pentru drumul care trece prin trei comune, nu trei.
3. Cofinanțare pusă la comun, din cotizația districtului, pentru comunele care singure n-ar putea-o acoperi.
4. Tabloul de bord public: indicatorii fiecărei comune, actualizați anual din datele INS și din execuția bugetară.

Sursele pentru starea de azi a grupurilor: Regulamentul (UE) 2021/1060, art. 31–34; cifrele pe 2023–2027 și schimbările anunțate pentru 2028–2034 sunt cele comunicate public în februarie 2026 și trebuie verificate la Ministerul Agriculturii înainte de a fi citate oficial.

Instituțiile județene devin regionale

Fiecare județ are, pe lângă primării și consiliul județean, câteva zeci de instituții ale statului: o direcție, o agenție, un inspectorat pentru aproape fiecare minister. Fiecare cu sediu, director, contabilitate și parc auto — de 42 de ori. Unele ministere au făcut deja pasul la regiune, fiecare cu harta lui. Propunerea le așază pe toate pe aceeași hartă: conducerea și munca de birou la regiune, omul la ghișeul districtului, iar în fosta reședință de județ, un singur oficiu.

Județ cu județ: de unde plecăm și unde ajungem

Oameni și bani, pe cele trei părți ale administrației din fiecare județ: aparatul primăriilor, aparatul consiliului județean și instituțiile statului.

Infrastructura esențială, pe fiecare formă

Fiecare UAT are patru grupe de indicatori — drumuri, apă și canalizare, educație, cultură — iar fiecare formă nouă (comuna comasată, districtul, regiunea) îi moștenește însumați. Stocul vine din INS, banii din execuția bugetară a fiecărei primării.

Etapa voluntară și criteriile

Harta de pornire — circumscripțiile judecătoriilor — nu e impusă din prima zi. Fiecare UAT are o perioadă în care alege singur cu cine se comasează și în ce district intră. Alegerea e liberă, cu o singură condiție: rezultatul trebuie să treacă aceleași criterii ca harta calculată. Cine nu alege până la termen primește varianta calculată.

Calendarul

1. Luna 0: se publică harta calculată și criteriile; fiecare consiliu local vede dosarul unității lui.
2. Lunile 1–12: hotărâri de consiliu local pentru comasare și pentru district. Alegerile se înregistrează pe hartă, iar criteriile se verifică pe loc — o alegere care lasă un vecin sub prag se vede imediat.
3. Luna 12: ce a rămas nealocat intră în varianta calculată; unitățile care nu trec criteriile primesc derogare scrisă sau comasare forțată.
4. Alegerile locale din 2028 se țin pe noile unități, iar strategiile de dezvoltare locală 2028–2034 se scriu pe noile districte.

În hartă, butonul „Reorganizează districtele” face exact asta: alegi orașul, dai clic pe comunele care trec la el, salvezi. Alegerile se țin în date/corectii-districte.json și intră în toate cifrele acestui raport. Un detaliu de calcul: o comună prea mică pentru a rămâne singură își ia cu ea unitatea în care a fost comasată.

Impactul financiar

Execuția bugetelor locale pe 2025, pe toate primăriile din țară: cât se duce azi pe administrație, cât pe investiții, și ce se schimbă.

Transportul: descentralizare pe trei paliere

Reorganizarea mută primăria mai departe de sat; fără transport, reforma pică la primul drum la ghișeu. Azi transportul județean de persoane e într-o zonă gri: consiliile județene au preluat atribuția, dar multe trasee au rămas neatribuite, iar satele mici au rămas fără nicio cursă. Modelul îl așază pe aceleași trei paliere ca administrația.

Trei reguli care fac diferența

1. Un bilet, un orar. Titlu de călătorie unic pe district și pe regiune, orar publicat în format deschis (GTFS), obligatoriu pentru orice operator cu contract public. Fără asta, integrarea rămâne pe hârtie.
2. Cadență garantată, nu „curse”. Fiecare sat cu peste 200 de locuitori are cel puțin o legătură dimineața și una după-amiaza spre reședința de comună sau de district; sub acest prag, transport la cerere, cu microbuz pe rezervare — mai ieftin decât o cursă goală.
3. Plata pe kilometru efectuat și pe punctualitate, nu pe traseu atribuit administrativ. Contractul se reziliază automat sub 90% curse realizate — regula care lipsește azi.

Comparația, reper cu reper

Fiecare rând are reperul, cifra de azi, cifra propusă și sursa. Unde intervine o ipoteză de calcul (costul aparatului după comasare), ipoteza e scrisă în clar.

România față de alte țări

Reperele sunt alese dintre țările care au făcut reforma, nu dintre cele care au amânat-o.

Ce pierdem, ce riscăm

1. Drumul la primărie se lungește. Timpul mediu crește de la circa 2 la circa 6 minute, iar satele aflate la peste 30 de minute de reședință se înmulțesc. Compensarea e în model: delegat sătesc cu fond propriu, punct de lucru, funcționar itinerant — și limita absolută de 45 de minute, dincolo de care comasarea nu se face.
2. Reprezentarea scade. Numărul aleșilor se reduce de câteva ori. E efectul dorit, dar are preț: cine locuiește într-un sat mic nu mai are „omul lui” în consiliu. De aceea delegatul sătesc trebuie să fie o funcție reală, cu buget, nu una decorativă.
3. Minoritățile. Pragul de 20% din Codul administrativ e legat azi de UAT; comasarea îl poate șterge. Modelul îl mută la nivelul localității componente — dar asta cere modificarea art. 94, altfel comasările respective rămân blocate.
4. Reversibilitatea politică. Republica Moldova a făcut reforma regională în 1999 și a anulat-o în 2003, la schimbarea guvernului. O reformă care nu e însoțită de reguli permanente — plafonul de cost, pragul de serviciu — se poate întoarce la fel de repede.
5. Ordinea legilor. Constituția se modifică ultima, nu prima: districtul pornește ca asociere obligatorie, pe Codul administrativ, iar regiunea capătă consiliu ales prin lege organică. Riscul nu e că legea nu permite, ci că pachetul se votează pe bucăți și rămâne la jumătate.
6. Fondurile europene nu urmează automat harta. Locul grupurilor de acțiune locală în planurile 2028–2034 se negociază; dacă districtele apar după selecția strategiilor, pierd o perioadă întreagă.

Cum a rezolvat Europa aceleași șase lucruri

Niciunul dintre riscuri nu e nou. Fiecare a fost întâlnit de țările care au făcut reforma, iar soluțiile lor se pot lua ca atare.

Cifrele despre Franța, Estonia, Danemarca, Finlanda și Voivodina sunt verificate din surse publice; calendarul polonez și redesenarea regiunilor statistice din 2018 sunt cunoscute, dar merită citate din sursa oficială înainte de a fi folosite într-un document public.

Viziunea: statul care răspunde în 24 de ore

Reorganizarea nu e un scop. Scopul e un stat în care cetățeanul și întreprinzătorul obțin ce au nevoie repede, într-un singur loc și fără să demonstreze ce statul știe deja. Harta e doar infrastructura acestui lucru.

Cum arată, concret

• Cetățeanul intră la oficiul din satul lui — 2–3 oameni, multifuncționali — sau în aplicație, și rezolvă acolo tot ce ține de stat: stare civilă, taxe, ajutoare, autorizații simple. Nu i se mai cere niciun document emis de altă instituție a statului.
• Actele de identitate și mașina se fac la ghișeul districtului: carte de identitate, pașaport, permis și numere, cu o singură poză și un singur rând de amprente.
• Întreprinzătorul depune o singură cerere, iar termenul e ferm: răspuns în 24 de ore la cererile standard, 30 de zile la cele cu avize, iar tăcerea înseamnă aprobare. Autorizația de construire se eliberează pe baza PUG-ului digital al districtului, nu pe interpretarea unui funcționar.
• Primarul nu mai administrează o primărie cu 12 angajați pentru 1.200 de locuitori, ci o unitate care își permite un arhitect-șef, un jurist și un om de achiziții — exact oamenii fără de care nu se atrag fonduri.
• Statul verifică legalitatea automat, pe hotărârile publicate în format deschis, și intervine doar unde verificarea semnalează. Prefectura devine serviciu, nu aparat.

Ce probleme vechi rezolvă

Ce rămâne de demonstrat

Două lucruri trebuie testate înainte de lege: capacitatea administrativă a unităților noi în primii doi ani — de aceea tranziția e bugetată la jumătate din economia primului an — și acceptarea politică a desființării consiliilor județene, singura schimbare care atinge direct o categorie de aleși. Restul e inginerie.

Cum s-au calculat cifrele

Sursele datelor sunt listate în metodologie. Execuția bugetară pe primării vine de la executii-bugetare.g4d.ro (date ANAF/Forexebug republicate ca JSON), dotările de pe data.gov.ro (Ministerul Sănătății, Poșta Română, CNAS).